Mă trezesc frumos...

Pisto: I do not love you as if you were salt-rose, or topaz,
or the arrow of carnations the fire shoots off.
I love you as certain dark things are to be loved,
in secret, between the shadow and the soul.

I love you as the plant that never blooms,
but carries in itself the light of hidden flowers;
thanks to your love a certain solid fragrance,
risen from the earth, lives darkly in my body.

I love you without knowing how, or when, or from where.
I love you straightforwardly, without complexities or pride;
so I love you because I know no other way

than this: where I does not exist, nor you,
so close that your hand on my chest is my hand,
so close that your eyes close as I fall asleep.

Pisto: ca sa te trezesti frumos

Despre tinereţe

La jeunese n’est pas une période de la vie. Elle est une état d’esprit. Une effet de la volonté. Une qualité émotive. Une victoire du courage sur la timidité, du goût d’aventure sur l’amour du confort. Jeune est celui qui s’étonne et s’émerveille. Il défie les événiment et trouve de la joie au jeu de la vie. Vous êtes aussi jeune que votre joie. Vous resterez jeune autant que vous resterez réceptif. Réceptif a ce qui est beau, bon et grand. Réceptif aux messages de la matière, de l’homme, de l’infini. Si un jour votre coeur allait etre mordu par le pessimisme et rougé par de cynisme ou l’egoïsme puisse Dieu avoir pitié de votre âme de vieillard.

Citat aflat in casa lui Alice Magheru, găsit în Poveşti ale doamnelor din Bucureşti - Victoria Dragu Dimitriu

© Emi
Aş vrea să povestesc ultimele cinci zile, dar deocamdată totul e în ceaţă

Sentimentul general e unul de împlinire totală, de linişte desăvârşită şi de bucurie inexprimabilă

E bine

...

Am emoţii.

Am emoţii din ce în ce mai mari. Teoretic totul este aşa cum trebuie, nu ne lipseşte nimic... până la proba contrarie. Mă aştept ca, dintr-un moment în altul să mi se comunice că mai am nevoie de ceva, că ceva nu e cum "ar trebui" să fie. În fine...

Se dau următoarele:
Rochie, pantofi, tocă - check!
Costum, cămaşă, cravată, pantofi - check!
Invitaţi - check!
Karaoke - check!
Pub - check!
Primărie - check!
Biserică - check!
Emoţii - double check!

Tot ce-mi pot dori de aici încolo e să ne trezim luni dimineaţă întregi la cap.

Uraţi-ne de bine!

Madonna la Bucureşti

Pe puncte, că n-am chef de pălăvrăgeală:

1. Pentru necunoscători, Paul Oakenfold este un tip care mixează bine spre foarte bine şi care, în alte ţări ridică mii de oameni în picioare. N-am pretenţia să fie cunoscut în România, cum n-am avut pretenţia aseară să aibă cineva vreo reacţie când a apărut pe scenă, deşi mi-ar fi plăcut. Unele melodii auzite aseară în boxe sunt în toate topurile internaţionale (Kings of Leon cu Sex is on Fire sau U2), dar nimic nu i-a mişcat pe domnii şi doamnele de pe păşunea prăfuită a Parcului Izvor...

2. Nu m-a deranjat aglomeraţia. Întotdeauna am presupus că la un concert aşa trebuie să fie: lume multă care să se simtă bine. M-a deranjat în schimb amplasamentul concertului: un parc unde iarba nu mai exista demult, unde praful - ţărâna scurmată de mii de tălpi - se ridica ca un nor imens peste mulţime. Dar, aşa cum o ştim cu toţii, Bucureştiul nu prea are unde să organizeze asemenea evenimente.

3. M-a deranjat lipsa toaletelor (pe principiul românul are vezica mare şi retenţie renală şi mai mare), lipsa tonetelor cu băutură (erau, dar 20 de tonete la 60.000 de oameni nu fac faţă oricine orice ar zice) şi m-a mai deranjat că nimeni nu părea să se bucure că se află la un concert. Parcă veniseră toţi din obligaţie de serviciu.

4. Scena. Măi nene! Bine că n-au amplasat-o sub pământ! Nu cer aşa ceva, dar aveţi un pic de respect şi pentru cei care nu au 2,50 înălţime şi nici n-au avut bani (sau inspiraţie) să cumpere un bilet în primul rând. Era chiar aşa de greu să ridice scena aia încă 5 metri? Şi nu numai scena... Ecranele amplasate cam neinspirat erau mici şi cu imagini neclare şi cu delay de sunet. Nu ştiu dacă organizatorii au avut minunata idee sau pur şi simplu aşa e concepută scena ei de concert, cert este că e ceva greşit acolo.

5. Dom'ne, mie una mi-a plăcut muzica cântată aseară. Mi-au plăcut şi remixurile (chiar dacă nu sunt fan al acestui tip de interpretare, apreciez că e în pas cu "ce se cere", cu "ce vrea tineretu'"), mi-a plăcut - cât am văzut pe ecrane - ce s-a întâmplat pe scenă, chiar dacă am observat că lumea prin blogosferă comentează că a fost curs de fitnes - nu le împărtăşesc părerea; mi-au plăcut şi baladele; mi-a plăcut că a pus mâna pe chitară şi chiar s-au auzit nişte acorduri foarte rockăreşti la un moment dat. Madama e ea însăşi o industrie: pe scenă s-au petrecut lucrurile la secundă - pot băga mâna în foc - fără timpi morţi, fără lălăituri în plus.

6. Mda, deja celebrul moment de hiuduială. Nici nu cred că merită să comentez aşa ceva. Indiferent de ce ar fi spus ea acolo, dacă nu ţi-a jignit ţara, nu te-a băgat în mă-ta, dacă nu ne-a făcut pe toţi jegoşi şi împuţiţi, ba din contră, a spus nişte chestii de bun-simţ, dar pe care noi ne încăpăţânăm să le considerăm deplasate, nu cred că era nevoie să hiuduie cineva. Chiar şi lipsa de reacţie mi s-ar fi părut mai bună decât mojicia.

Concluzia este că Madonna a prestat un concert: ăsta e jobul ei şi şi l-a făcut bine, iar noi - publicul plus organizatorii - am picat examenul cu brio.

PS: a scris şi Fârlaifus asta mică despre conţert.

Prima casă?

De ceva vreme mă întreabă lumea de ce nu-mi iau casă, dacă tot s-a lansat minunatul program. Cred că a devenit o întrebare standard care se pune tuturor persoanelor trecute de 30 de ani care stau cu chirie.

Pe ai mei i-am lămurit repede. Cu consortul am lămurit-o şi mai repede, că suntem pe aceeşi lungime la capitolul ăsta. Celorlalţi le povestim despre libor şi euribor şi-i încuiem.

Ecuaţia e foarte simplă (dacă până şi eu, care n-am nici în clin nici în mânecă cu calculele de genul ăsta, am priceput-o). Euribor-ul e (cel puţin era la lansarea programului) la cea mai mică cotaţie din istorie. În momentul în care se va reglementa piaţa (şi se va reglementa înainte de terminarea ratelor, cel mai probabil în următorii 2-3 ani) va creşte şi dobânda, pentru că aceasta e influenţată de cotaţia mai sus menţionată. Prin urmare, orice-mi promite mie acu' nenea Boc sau banca X este egal cu -0 la pătrat.

Eu oricum nu sunt deloc adepta inhamatului la dat banu' la bancă până la adânci bătrâneţi. Chiar dacă pot înţelege raţionamentul cu care se duc oamenii la bancă pentru banii de casă, mi-e clar că eu n-as putea trăi cu gândul că 30 de ani sunt legată.

Pentru cine vrea să se lămurească există site-uri specializate pe comparaţii financiare, cum e FinZoom.

M-am jucat şi eu pe el un pic şi a rezultat asta: dacă aş cumpăra un imobil de 60.000 şi vreau credit 57.000 pe 25 de ani, rezultă că tre să dau băncii înapoi, în cel mai fericit caz, 100.064,09. Nici nu mai comentez...

Nuş ce-am scris aşa mult, ideea era simplă: să sperăm c-or veni şi vremuri mai bune!

Drogurile şi şoferia

Preluat de la Glob de moldovean

Partly Clouded - Pixar Short

Poate aţi uitat cum e cu copilăria


Partly Clouded - Partial Noros - Pixar
Vezi mai multe video din Film

E cum zice ea.

pentru sâmbătă

La mulţi ani S.